Diverse

Cum a anunțat BBC moartea reginei Elisabeta a Angliei

„BBC își întrerupe programul obișnuit pentru a face un anunț important”, a spus prezentatorul de știri BBC și jurnalistul galez Huw Edwards.

După o pauză de câteva secunde, prezentatorul TV a reluat fraza:

„Știrile BBC de la Londra. Palatul Buckingham a anunțat moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Într-o declarație, Palatul a transmis că regina a murit liniștită, la Balmoral, în această după-amiază. Regele și regina consoartă (n.r. – Prințul Charles și Camilla”) vor rămâne la Balmoral în această seară și vor reveni mâine la Londra”, a spus el.

După acest anunț conform căruia regina Angliei a murit și că urma o emisiune specială, la BBC a fost difuzat imnul național de fapt al Regatului Unit, „God Save the Queen”.

 

Elisabeta a II-a a avut cea mai lungă domnie din istoria țării, de peste 70 de ani, depășind domnia reginei Victoria.

Suverana va avea, conform tradiţiei britanice, funeralii de stat care vor dura 10 zile.

Un medic care a studiat ultimele imagini cu Regina Elisabeta în viață spune că a observat semne pe mâinile fostului monarh care indicau o deteriorare semnificativă a stării sale de sănătate și că mai avea doar câteva zile de trăit!

„Se pare că există posibile dovezi ale bolii vasculare periferice. Este o tulburare de circulație a sângelui care face ca vasele de sânge din afara inimii și creierului să se îngusteze, să se blocheze sau să aibă spasme”, a spus Dr. Deb Cohen-Jones pentru Daily Mail.

„Uneori poate duce la insuficiență cardiacă. Dacă circulația periferică este atât de slabă, organele nu primesc o cantitate suficientă de sânge. Poate fi un semn al insuficienței multiple a organelor”, a mai spus medicul.