Casa si gradina

Cum să îți iasă legumele perfecte la slow cooker

Legumele sunt întotdeauna o alegere sănătoasă pentru orice masă, fie că este mic-dejun, prânz sau cină, iar o alternativă perfectă și ușoară este gătirea lor într-un slow cooker. Însă nu toate legumele pot fi gătite la fel de ușor în acest vas, iar așezarea lor potrivită poate să te scutească să faci terci din ele.

Există un truc special care te va ajuta să gătești legume perfect la slow cooker, fără ca acestea să se dezintegreze. Problema vine din modul în care așezi legumele în vas. Pentru a le păstra textura și aromele individuale, legumele care se gătesc repede și sunt mai delicate trebuie așezate deasupra. Legumele consistente, tari trebuie să fie plasate pe fundul slow cooker-ului.

Și deși vorbim în particular de legume, și carnea este cel mai bine să fie plasată deasupra. Dacă ea este pusă pe fundul vasului, va fi gătită prea mult, în timp ce legumele vor fi crocante în continuare.

Revenind, ingredientele trebuie puse în straturi în slow cooker în următoarea ordine:

Pe fundul slow cooker-ului – în zona unde temperatura este cea mai ridicată, plasați legume precum: cartofi, cartofi dulci, napi, păstârnac, sfeclă, fasole uscată, dovlecel sau alte legume de iarnă.

La mijlocul slow cooker-ului – se plasează legume cu un nivel mediu de densitate, ca să se gătească, dar să nu se strivească: țelină, fenicul, morcovi, fasole verde, ardei, iar câteodată ceapă (deși aceasta este de obicei prăjită prima pentru mai multă aromă).

La suprafață – se pun legumele fragile, care se gătesc în circa 30 de minute: zucchini, spanac, conopidă, broccoli, mazăre, fasole conservată, ierburi proaspete.

Deasupra – dacă alegeți să adăgați carne, plasați-o deasupra tuturor celorlalte ingrediente, astfel încât sucurile cărnii să se scurgă în jos și să aromeze întreaga oală, iar carnea să nu se gătească prea tare.

Legume care merg perfect în slow cooker

Când alegeți un mix de legume pentru slow cooker, fiți atenți numai ca acestea să fie de aceeași mărime, pentru a vă asigura că se gătesc în mod egal.

Sfecla


Spălați fiecare sfeclă și îndepărtați părțile verzi, folosindu-le pentru salată sau pur și simplu le aruncați. Înfășurați fiecare sfeclă spălată în folie și plasați-o în slow cooker. Gătiți-o la temperatură mare pentru aproximativ 4 ore, în funcție de mărimea sfeclei li introduceți un cuțit în ea pentru a verifica dacă este făcută. După ce se gătește, îndepărtați cu grijă folia de pe fiecare sfeclă și o puteți mânca într-o varietate de moduri: fie într-o salată cu brânză de capră și nuci, fie cu mentă proaspătă și quinoa, fie asezonată într-un vas cu oțet și mirodenii pentru câteva zile, rezultând o murătură ușoară.

Cartofii roșii sau cartofii dulci


Spălați cartofii roșii sau cartofii dulci, înțepați-i de câteva ori cu o furculiță și apoi înfășurați-i bine în folie (dacă doriți, curățați-i cu ulei de măsline și sare înainte de a-l introduce în folie). Puneți-i în slow cooker, potrivindu-i în straturi unul peste celălalt și gătiți-i până când sunt fragezi, între 4 și 5 ore la temperatură mare sau între 8 și 10 ore la temperatură joasă. Serviți cartofii cu unt și smântână, iar cartofii dulci pot fi serviți cu unt combinat cu miere și ardei roșu.

Slow Cooker oferte de pret eMAG: https://www.emag.ro/search/slow+cooker

Vinetele


Vinetele sunt o altă legumă care poate fi gătită minunat la un slow cooker. Aceasta poate fi vedeta într-o rețetă, cum ar fi o tocană. Luați o vânătă întreagă, înțepați-o de câteva ori și plasați-o în slow cooker la temperatură mare pentru cel puțin 3 ore. Când este gata, îndepărtați coaja și folosiți miezul fie pentru un piure, fie pentru salată de vinete orientală, sau preparați-o cu couscous și fructe uscate pentur un entree.